Uite ca pana la urma scriu...

Stiti care era comoara cea mai de pret a lui Peter Pan? Era copilaria eterna... Era o existenta in care ludicul omora cea mai mica particula de rautate... O viata fara griji, unde fiecare particica avea magia si farmecul ei... Stiti care era cea mai de pret comoara a mea pana nu de mult? Exact, copilaria... Nu in sensul ca faceam turte din noroi si ma jucam cu soldatei, dar era componenta aia din psihicul meu care ma facea sa vad si partea buna a vietii... Oarecum... Ei bine am pierdut`o... Stiu ca suna melodramatic, jalnic, emo, cum vreti sa`i spuneti... Dar am pierdut`o... Si cu ocazia asta m`am pierdut pe mine. Dar m`am regasit intr`un context care nu`mi place, dar este prezentul. M`au ajuns blestemele multora si m`am maturizat fara sa vreau... Am ajuns sa vad tot ce e mai mizer, mai scarbos, mai demn de mila, mai trist, mai emo daca vreti in ceea ce inseamna cotidian... Am ajuns sa`mi repugne fiecare emisiune de la tv, fiecare discurs electoral, fiecare promisiune de mai bine, fiecare cersetor care intinde o mana tremuranda dupa un banut si este scuipat... Ma loveste fix in crestet fiecare ambuteiaj, fiecare claxon, fiecare groapa in asfalt, fiecare prost care face pe smecherul pe strada... Ma rupe si ma reface fiecare dintre gesturile de zi cu zi, si fiecare compromis pe care trebuie sa`l fac si sa`l facem... Dar cel mai mult si mai mult, ma omoara nepasarea, viteza nesimtirii cu care majoritatea isi duce existenta... Nu ne mai pasa decat de noi, si nici asta mereu... Suntem un fel de kamikaze, care ne arunca cu capul inainte in fiecare explozie a tunului social, in speranta ca o fie mai bine... Existenta noastra a devenit una masochista, in care trebuie sa taiem cate o uncie de carne in fiecare zi, zi de zi... am devenit mit, niste prometei falsi... Nimanui nu`i pasa de nimeni, fiecare isi duce orbeste existenta sub umbrela promisiunilor de pensii, salarii sporuri mai mari, infrastrcutura mai buna, ingrijire medicala mai buna... Asta desi de 20 de ani auzim acelasi discrurs ipocrit de fiecare data, de fiecare data tot ne fortam sa credem si sa speram. Poate intr`adevar speranta moare ultima... Pana or sa ne`o ia si pe aia... Sa ne distriga spiritul... Poate ar fi fost mai bun un discurs eroic de genul Bravehart, dar mi`am dat seama ca nu mai pot sa ma mint si sa ma adorm singur zicandu`mi ca o sa fie mai bine... Tot ce am zis azi suna filozofic, jalnic cum vreti sa`i ziceti... Probabil va asteptati la un text aberant in care sa fac o gulma proasta, sau sa`mi bag pula`n ceva, sa mai fac vreo generalizare dupa ureche, orice din ce am facut pana acum... Dar azi nu pot... Probabil nici maine...