Încerc să nu mă lungesc, căci m-aş îndepărta prea tare de la idealul feminin. O lungă serie de experienţe (de rahat, evident) m-a determinat să trag concluzia că deseori femeia încă e văzută ca o creatură numai bună de târat de păr în cavernă şi, mai grav, că ea singură îţi ia mâna şi se păruieşte cu ea, dacă nu o faci tu. Probabil că am să exemplific în viitor, dacă este într-adevar cazul, deşi mă îndoiesc. Nu o dată m-am surprins remarcând că e mult mai comod să fii bărbat, deşi masochismul caracteristic rareori mi-a permis să-mi doresc să fiu bărbat. Însă nu neg ca mi-a trecut prin minte. De pildă, o dată mi-am dorit ca tipul de care mă îndrăgostisem să fie fata, iar eu, băiat. Poate fiindca omul nu mă voia sau era timid, pe când eu l-aş fi lipit de primul perete, i-aş fi băgat limba pe gât şi o mână pe sub fustă, i-aş fi smuls chi... Dar, să lăsăm asta!
Revenind la idealurile (fictive) ale bloggerilor amintiţi, poate că Matei şi Ionte chiar visează la femeia aia despre care au scris, dar se jenează s-o recunoască. N-ar trebui! Undeva, în lume, cu siguranţă există femei care îşi doresc să fie sclavele unor cinici. Iar, dacă părţile consimt, nu pot decât să le urez fericire! Şi, dacă totuşi cei doi nu îşi doresc asta, tot spune ceva faptul că gustă asemenea glume.
p.p.s.: Nu sunt feministă, dar cred că existenţa feminismului încă se justifică şi le admir pe reprezentantele acestui curent care contrazic, prin ceea ce sunt, stereotipurile de „amazoane”, „fete bătrâne şi frustrate”, „femei care urăsc bărbaţii” etc. Poate suna utopic, dar sunt convinsă că lucrurile ar sta nemăsurat mai bine dacă posteritatea, femeile şi bărbaţii deopotrivă, ar avea cunoştinţă despre evenimentele impresionante din trecut care au făcut ca astăzi să fie şi femeile considerate oameni şi să aibă drepturi.
maria