Supozitii infantile

Asta e pentru cunoscatori: 

"Daca ar fi sa fie asa, nici Neverlandu' nu e o foarte mare combinatie si baietii rataciti o sa ajunga niste grasi burtosi care o sa miroasa a bere si care o sa se certe si o sa se bata mereu intre ei pe tema: Cine o violeaza pe TinkerBell in seara asta?"

Adorabil zic. Adorabil zic ca eram, nu?
Nici o secunda nu m-am gandit ca Tinkerbell o sa stea de buna voie si ca nu tre' sa o ia nimeni cu japca ca asa isi castiga ea viata acum si ca Baietii Pierduti nu trebuie sa se bata intre ei care e primu' ca face fata si cu mai multi odata...
Oricum nu mai sunt asa multi baieti rataciti... Multi au uitat chemarea cocosului si au plecat sa creasca iar cei care au ramas oricum nu mai cred in nimic si vor pleca si ei cat de curand.
Nici macar Peter nu mai e ce a fost. Aude inca cantecul cocosului dar nu vrea sa il mai inteleaga. Bataile cu mancare imginara nu mai au haz si ceasul din crocodil numai ticaie de mult. Hook e demult plecat spre marile inghetate la pescuit de crab. Nu putea sa isi astepte dusmanul o vesnicie sa isi aminteasca. Oricum pescuitul de crab e o meserie onesta si banoasa in perioada asta a anului.
Iar Peter sta cat e ziua de lunga, privind libidinos la formele din ce in ce mai buhaite ale Tilincutei.
Gras si plictisit a uitat sa zboare. A devenit fix ce ura. Singurul lucru care mai aduce aminte de Peter cel de odinioara sunt ochii. Mai ard mocnit doua flacari gri pe chipul lui. Cand se vor stinge si ele Baietii Pierduti vor fi regasiti, Tinkerbell va fi zburat pe un graunte de praf de zana pentru ultima data si Neverland va fi auzit deja de mult pentru ultima data: " Cucuriguuuuu!"

Toata lumea creste si se pierde, pana la urma este inevitabil. O sa imi lipsesti Tilincuto. Asta daca o sa imi aduc vreodata aminte de tine.

Uite ca pana la urma scriu...

Stiti care era comoara cea mai de pret a lui Peter Pan? Era copilaria eterna... Era o existenta in care ludicul omora cea mai mica particula de rautate... O viata fara griji, unde fiecare particica avea magia si farmecul ei... Stiti care era cea mai de pret comoara a mea pana nu de mult? Exact, copilaria... Nu in sensul ca faceam turte din noroi si ma jucam cu soldatei, dar era componenta aia din psihicul meu care ma facea sa vad si partea buna a vietii... Oarecum... Ei bine am pierdut`o... Stiu ca suna melodramatic, jalnic, emo, cum vreti sa`i spuneti... Dar am pierdut`o... Si cu ocazia asta m`am pierdut pe mine. Dar m`am regasit intr`un context care nu`mi place, dar este prezentul. M`au ajuns blestemele multora si m`am maturizat fara sa vreau... Am ajuns sa vad tot ce e mai mizer, mai scarbos, mai demn de mila, mai trist, mai emo daca vreti in ceea ce inseamna cotidian... Am ajuns sa`mi repugne fiecare emisiune de la tv, fiecare discurs electoral, fiecare promisiune de mai bine, fiecare cersetor care intinde o mana tremuranda dupa un banut si este scuipat... Ma loveste fix in crestet fiecare ambuteiaj, fiecare claxon, fiecare groapa in asfalt, fiecare prost care face pe smecherul pe strada... Ma rupe si ma reface fiecare dintre gesturile de zi cu zi, si fiecare compromis pe care trebuie sa`l fac si sa`l facem... Dar cel mai mult si mai mult, ma omoara nepasarea, viteza nesimtirii cu care majoritatea isi duce existenta... Nu ne mai pasa decat de noi, si nici asta mereu... Suntem un fel de kamikaze, care ne arunca cu capul inainte in fiecare explozie a tunului social, in speranta ca o fie mai bine... Existenta noastra a devenit una masochista, in care trebuie sa taiem cate o uncie de carne in fiecare zi, zi de zi... am devenit mit, niste prometei falsi... Nimanui nu`i pasa de nimeni, fiecare isi duce orbeste existenta sub umbrela promisiunilor de pensii, salarii sporuri mai mari, infrastrcutura mai buna, ingrijire medicala mai buna... Asta desi de 20 de ani auzim acelasi discrurs ipocrit de fiecare data, de fiecare data tot ne fortam sa credem si sa speram. Poate intr`adevar speranta moare ultima... Pana or sa ne`o ia si pe aia... Sa ne distriga spiritul... Poate ar fi fost mai bun un discurs eroic de genul Bravehart, dar mi`am dat seama ca nu mai pot sa ma mint si sa ma adorm singur zicandu`mi ca o sa fie mai bine... Tot ce am zis azi suna filozofic, jalnic cum vreti sa`i ziceti... Probabil va asteptati la un text aberant in care sa fac o gulma proasta, sau sa`mi bag pula`n ceva, sa mai fac vreo generalizare dupa ureche, orice din ce am facut pana acum... Dar azi nu pot... Probabil nici maine...

Pastele in Neverland

In primul rand: Hristos a inviat! A venit, a stat si a trecut si Pastele asta. A fost probabil cel mai prost Paste dintre toti fratii sai mai batrani. Am observat tendintza lucrurilor de a merge din rau in mai rau...dar totusi. Ma uit pe geam si vad ca si vremea e total deacord cu mine. Ploua incet, marunt si enervant de sacadat de parca ar fi picaturi facute de chinezi. Peste tot e liniste, lumea doarme, poate, digerand deja binecunoscutele ospaturi traditionale romanesti, care au loc in cinstea sfintelor sarbatori de Paste, sau poate ametita de alcool sau extenuata de futai. Imi e dor de Pastele pe care il sarbatoream cand eram eu copil. Parca si vremea era alta nu?!...parca era mereu soare si cald afara si ieseam mereu sa ne jucam in parc. Nu e era nici o panica cu nimic, nu te interesa nimic, tu stiai doar ca tre sa vina iepurasu' sa iti aduca dulciuri...multe dulciuri. Singura mea problema era sa vad daca pot sa le mananc pe toate odata fara sa mi se faca rau. Si deobicei nu puteam, dar asta nu ma impiedica sa le mananc pe toate. Nu stiu de ce dar brusc an chef sa ma uit la Peter Pan... si vreau sa cred ca Neverland exista. Daca Robin Williams a putut sa zboare cand avea 50 de ani si a putut sa fie iar unul dintre baietii rataciti ma gandesc ca pentru noi nu e tarziu, nu e deloc tarziu. Trebuie doar sa credem. Dar oare mai putem? Mai vrem sa credem? Si sa credem in ce? In zane? Sa credem in noi? Sa credem ca putem? Daca e vorba despre asta eu mi-am pierdut puterea de a zbura. Daca inchid ochii si ii strang tare nu pot sa imi imaginez o zana, nu pot sa imi imaginez nimic, e negru tot. Ce tare, Neverland, timpul nu inseamana nimic acolo. Asta ar insemana ca as putea sa dorm 3 zile si m-as trezi tot duminica? sau asta ar insemana ca nu tre sa ma barbiresc niciodata? Sau ca as putea sa cumpar inca tigari la bucata de la Casa Rosie? Sau ca daca ma cert cu cineva pur si simpu strang tare din ochii si ma trezesc in dimineatza aceleasi zile?... sau ar insema pur si simplu ca esti inghetzat in existenta pe care o ai forever and for allways? Daca ar fi sa fie aja, nici Neverlandu' nu e o foarte mare combinatie si baietii rataciti o sa ajunga niste grasi burtosi care o sa miroasa a bere si care o sa se certe si o sa se bata in fiecare seara intre ei pe tema : Cine o violeaza pe Tinker Bell in seara asta? Pentru ca inghetat in timp nu faci nimic, toate se invartesc in jurul tau si cand viteza lor de rotatie devine prea mare, cand se repeta atat de des, cand cercul pe care il descriu cand se invartesc devine de o culoare omogena esti o cauza pierduta pentru baietii rataciti.
Sau parca stabilisem ca sa fi un baiat ratacit nu e aja mijto'... ce mai conteaza oricum totu' se invarteste prea repede...