De ce iubim Femeile?

De ce le iubim? Pentru ca sunt viata noastra, din ele iesim si la ele ne intoarcem si prin ele murim cate putin in fiecare zi. Pentru ca ele pot sa ne faca sa zambim timid in coltul gurii. Pentru ca doar ele stiu ca si noi plangem. Pentru ca ele ne ofera claritate atunci cand ne sufocam in detalii. Pentru ca doar ele ne pot face sa ne simtim in siguranta indiferent de pericolele pe care le infruntam si asta cu o simpla vorba, o blanda mangaiere sau o sarutare fierbinte.

"Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi"

Pentru ca doar prin ele putem simti viata, iubind sau urand, doar ele ne pot face sa simtim cu adevarat. Ele ne invata ce inseamna disperarea, umilinta si rugaciunea pentru ca in fata acelei "EA" te poti ruga mai fierbinte decat in fata icoanei, si desi o faci, fata ei, ramane asemenea sfintilor pironiti in icoana, neschimbata si neinduratoare. Doar ele ne pot ridica si cobori asa cum nu mai poate nimeni. Doar ele ne pot cladi si darma cu o vorba.

"Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc
-S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc"

Si mai iubim femeile pentru chipul lor. Pentru chipul lor de copil care te faci sa te vrei sa te regasesti si care iti reaminteste de tine pe atunci cand totul era simplu ca o sarutare furata. Pentru buzele lor carnoase care ne-au alinat atatea dureri si ne-au aprins atatea focuri in minte si in suflet. Pentru sprancenele conturate cu grija cu penseta. Pentru ochii lor mari prin care simti ca le privesti direct in suflet chiar daca de multe ori doar iti lasa impresia asta.

"Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!"

Iubim femeile pentru corpul lor. Le iubim pentru sanii lor rotunzi si dulci ca rodiile, pentru umerii lor de statuie, pentru taliile lor de subtirimi fragile, pentru fundurile lor cu rotunjimi carnoase si visatoare, pentru picioarele lor lungi cu linii impecabile si pentru mainile lor subtiri si elegante. Pentru parul lor negru ca visarea, rosu ca soarele in amurg sau galben ca soarele care iti rade in miezul zilei.

"Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor."

Dar cel mai mult iubim femeile pentru ca ne iubim. Pe noi. Egoist. Stiim ca decat prin ele vom putea sa fim fericiti cu adevarat. Si ele stiu asta...si pleaca...

"Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană
-Unde te duci? Când o să vii?"

Domnul P

Din ce motiv am ajuns la el acasa nici nu mai tin minte...
Parca a fost ieri...

...da, chiar ieri a fost. Tot ce tin minte ca usa s-a deschis si am intrat in alta lume. O lume incremenita, o lume rupta de tot, o lume in care timpul statea si se juca prin casa cu cele 12 pisici ale domnului P, statea, se juca, se strecura printre mobilele vechi si printre vrafurile de carti prafuite, dar orice ar fi facut se incapatana sa nu curga, incercand parca sa isi rascumpere greseala pe care o facuse fata de domnul P. In casa domnului P, alaturi de timpul pe care il domesticise, daca stii sa taci si sa asculti mai poti gasi ceva la fel de nepretuit. Poti gasi linistea, linistea aceea pe care o poti simti numai dupa ce trece furtuna, dupa ce s-au rupt norii si toata furia lor celesta a curs pe pamant, linistea aceea care desi e sora cu moartea e atat de dulce. Ceea ce am simtit intrand in casa domnului P nu mai simtisem de foarte multi ani, de pe vremea cand nu eram mai mult decat un copil blond care venea murdar de la joaca si care se simtea in siguranta odata intrat pe usa casei in care il asteptau parintii. Caldura aia mi-a adus aminte de un cantecel pe care mi-l canta incet mama in noptile cu furtuna cand nu puteam adormi. Ma punea lungit pe picioarele ei, imi dadea parul cu palma de pe fruntea transpirata de frica si imi canta usor jucandu-se in parul meu

"Nani, nani...
Dormi în paza nesecatului izvor
De priviri
Ce te-nfăşoară ca-ntr-o haină de mătase,
Nani, nani... "

Lumina calda din candelabrul vechi si scorojit de timp te invelea si te plimba pe holurile stramte ale casei avand totusi grija sa nu deranjeze vreuna din cele 12 pisici care si-au facut din casa domnului P regatul lor felin. Te plimba, iti arata bucati de viata in pozele de pe pereti, iti arata prietenii si frumuseti in tablourile ce acum atarnau stramb in vestibul. Toate te ghidau inspre ultima camera din capatul ultimului hol, camera de scris a domnului P. Un birou batran si crapat, multe carti, multi saci cu haine, un amalgam de forme neregulate, o lumina difuza, materiale amorfe care se impleteau si dadeau nastere unei intimitati ce imi este mai presus de puteri sa o descriu doar prin scris. Spre deosebire de peretii incarcati de amintiri din restul casei, aici, pe peretii de un alb imaculat nu erau decat doua lucruri: o poza a unei doamne trecuta de prima tinerete care statea pe o patura in mijlocului unui camp nesfarsit si verde si o icoana a Fecioarei Maria...o icoana la fel cu cea pe care o aveam in camera mea cand eram copil.

"Ochii mamei au vegheat întreaga noapte,
Şi-scum dormi, căci obosite dorm şi florile din vase,
Şi parfumurile lor,
Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor"

M-am asezat pe un scaun scund si mi-am pus pachetul de tigari pe masuta de cafea. O pisica neagra ma privea rautacios cu ochii reci dintr-un colt al camerei pentru ca ii calcam regatul. Domnul P a tusit tacticos si si-a ridicat ochii ce pareau a fi de plumb si a inceput sa imi povesteasca despre lumea lui, despre elevii lui, despre cartile lui, despre manuscrisele lui si despre doamna din fotografie. Vedea ca ii sorb fiecare cuvant si asta in motiva sa puna bucati din ce in ce mai mari de suflet in vorbele lui. Fiecare cuvant avea un rost, fiecare avea un sens, de multe ori doar de el stiut. Ii simteam povestea atat de bine incat fiecare cuvant ma lovea surd in coaste si in acelasi timp imi mangaia sufletul cu o delicatetea unei manusi de catifea neagra purtata de o ducesa, intr-un castel de mult uitat, odata, undeva departe... Glasul lui imi amintea de glasul tatei...

"Nani, nani...
Dormi în paza Ursitoarelor,
Nani, nani...
Dormi în vraja-mpletiturilor de şoapte
Ce pătrund printre perdele
Şi te-ndeamnă"

O ora in poveste. Printre vlatucii de fum sclipeau ochii pisicii celei negre care acum se mutase in poala domnului P. Afasem ca este profesor de literatura, ca o iubeste, aflasem ca isi iubeste elevii, "copiii lui", si ii iubeste ca si cum ar fi ai lui, aflasem ca niciodata nu a putut avea copii desi a dorit enorm asta, si mai aflasem ca doamna din poza fusese nevasta lui care plecase din lumea asta in urma cu cateva luni. Atunci cand vorbea de doamna P se fastacea, din calmitatea anilor care ii argintasera tamplele trecea in dezinvoltura iubirii care ii tinuse sufletul tanar. Se nastea de fiecare data cand amintea de ea si murea de fiecare data cand realiza ca acum nu il mai poate privi cu dor decat din mijlocul campului verde din poza de pe peretele al carui alb devenise pentru mine din alb imaculat un alb mortuar ce il poti regasi pe peretii unui cavou. Un alb asemenea albului de pe peretii cavoului bunicii mele...de atunci, de mult, de cand eram prea mic sa realizez ce se intmpla si de ce toata lumea spune rugaciuni fierbinti printre buze reci si subtiri si printre lacrimi din suflet.

"Dormi, căci somnul a cuprins de mult grădina -
Lacul,
nuferii,
castanii,
stângeneii
şi glicina -
toate dorm. "

Doua ore in poveste. In glasul domnului P se citea atat de bine dorul si durerea. Dar se citea si linistea, lucru pe care nu il intelegeam. Nu intelegeam de ce nu se ia de piept cu Dumnezeu pentru ca ii luase tot ceea ce iubise, nu intelegeam de ce nu urla, de ce nu plange, de ce nu reneaga divinitatea. Il simteam calm, impacat, linistit poate chiar...fericit. Si cale de cateva tigari am continuat sa nu inteleg. Apoi am realizat ca nici nu aveam cum sa inteleg pentru ca nu traisem vreodata ceva atat de pur. Nu traisem niciodata dragostea perfecta, dragostea care iti uneste sufletele pentru eternitate, dragostea care creeaza o legatura indiferent de tot, dragostea care poate transcende chiar si moartea. El stia ca ea il iubeste si ca il asteapta, si il va astepta indiferent unde va fi si cat de greu ii va fi...il astepta nu numai asemenea unei iubite, ci si asemenea unei mame.

"Şi somnul tău să fie mai senin ca infinitul
Oglindit în necuprinşii ochi albaştri de femee,
Visul tău să fie visul Insulelor Boromee,"

Trei ore in poveste. Cafeaua se intarise in ceasca. Pisica neagra adormise in bratele domnului P. Seara trecuse si se preschimbase intr-o noapte neagra fara stele. Ma simteam atat de mic in fata interlocutorului meu. Ma simteam neinsemnat. Aveam in fata un om care reusise ce nu reusisera nici eroii mitici. Reusise sa pacaleasca moartea, sa ii rada in fata-i hada si sa calce peste ea inarmat nu cu sabia ci cu dragostea pe care ei doi o aveau unul pentru celalat. Ma uitam la un om care avea tot desi nu mai avea nimic. Nu am mai putut rezista pentru ca prezenta lui titanica ma coplesea si ma facea sa ma sparg intr-o mie de farame. I-am multumit pentru cafea si m-am ridicat sa plec. In drumul spre usa mare din lemn simteam ca ies din labirintul descris de Eliade si ca trec inapoi in lumea hada si urata pe care ne-am creat-o fiecare. Odata plecat, am simtit nevoia sa vorbesc cu mama care dormea de mult la ora aia. Simteam nevoie sa simt macar putin din dragostea ei.

"Visul tău să fie totul,
Tot, precum e răsăritul,
Începutul celor bune şi sfârşitul celor rele.
Şi anii
Să te-mbrace-n infinitul fericirii.
Nani... nanï... "

La Multi Ani Barbatilor Adevarati!

Chiar daca nu ma numar printre ei, urez un "cum vrea pula lor" la multi ani barbatilor :
...care au spus cel putin odata in viata te iubesc
...care stiu sa deschida o bere cu coltul mesei
...care nu au dat niciodata intr-o femeie
...care muncesc din greu pentru ceea ce au
...care au asteptat in ploaie cu un trandafir rosu in mana
...care se imbata de la mai mult de trei beri
...care nu se ascund in vreun viciu
...care stiu sa formateze un calculator
...care nu isi rad pieptul sau picioarele
...care nu isi dau cu lac unghiile
...care stiu sa faca cartofi prajiti si omleta
...care fac diferenta intre snooker si biliard
...care stiu sa bata un cui drept
...care au tinut cel putin o femeie cu capul pe piept in timp ce ea dormea si nu s-au plictisit, ba chiar le-a placut
...care pot sa fumeze un trabuc toscan pana la cotor fara sa tusasca
...care au vazut Black Hawk Down, Rocky, Rambo, Saving Private Ryan si Sport Sangeros (cel putin 1,2 si 3)
...care stiu cand sa intoarca si obrazul celalalt dupa o palma
...care sa inceapa din exterior cu tacamurile
...care nu poarta sosete albe decat la tenis
...care au plans cel putin odata dupa o femeie
...care nu calca pe ceea ce cred
...care pot sa faca minimum 20 de tractiuni, 50 de flotari si 100 de abdomene
...care nu cauta scandal
...care se pot bucura de o dimineatza ploioasa
...care recunosc ca se uita la filme porno
...care mananca orice
...care recunosc ca inca mai au frica de intuneric, insecte etc si de fata cu o femeie frumoasa
...care au urcat pe un varf de cel putin 2500 de metrii
...care recunosc ca cel putin odata nu li s-a sculat
...care nu cred ca mirosul de transpiratie e masculin
La Multi Ani barbatiolr adevarati!

Odiseea spatiala. Marea Calatorie(ultima parte)

(...)Terra2 era o planeta care se consumase, care era distrusa, in care viata mai palpaia doar conectata la aparate. Simteam nevoia sa plec undeva unde sa fiu linistit si sa nu mai am nevoie de Anna ca pretext. Si oare de ce nu o fac...? CHIAR ASA!??! DE CE?!?!? CE SI CINE MA OPRESTE?!?!?...nu am nimic care sa ma lege de cimitirul asta mare la umperea caruia am ajutat...
Nimic mai simplu, orice destinatie din imensitatea universului, orice planeta, orice stanca care pluteste in imponderabilitate sunt la o amprenta digitala departare... amprenta digitala de la reactorul bimotorului. Pot ajunge oriunde...pe Sirius, poate as putea desena celebrii ei munti de cristal, sau poate pe lunile giganticei Alfa Prime sa traiesc printre Ka'taa...oriunde...oriunde m-as putea simti acasa...Acasa...? Cuvantul "acasa" m-a facut sa simt ca a miscat ceva din mine, ceva din adancul meu. "Acasa" a rezonat inalt cu toata fiinta mea, cu containerul, cu ploaia de afara, cu lumea toata...Brusc am stiut ca decat acasa pot fi...Acasa. Acolo unde m-am nascut, acolo unde m-am indragostit prima data de ea, acolo mi-am ingropat parintii si de acolo de unde am fugit las si egoist, in timpul Exodului. Acolo am lasat-o sa moara pentru ca a fost prea mandra sa plece, acolo, unde am parasit tot ce mi-a fost drag acum mai bine de 15 de ani.
Deci era un singur lucru de facut...sa plec spre umbra de planeta care era acum Terra. Afara inca ploua. Am coborat si ma indreptam spre bimotor. Un phoenix negru, care statea intr-o balta de sange, isi manca o aripa...zburase in ploaia acido-halucinogenica si acum intrase in dansul mortii, dans in care va juca pana la capat. Am setat cursul calculatorului de bord spre Terra si am pornit. Am iesit din atmosfera, am trecut pe langa Siriux 2 ;ii simteam razele calde cum imi lovesc scuturile deflectoare incalzind astfel toata nava, am trecut peste Centura lui Hercule, prin inelele Varsatorului si am intrat in nebuloasa Thallas tocmai prin constelatia mare a lui Atlas. Am intrat in nebuloasa mai relaxat ca niciodata, navigam printre pietre si praf fara sa vad nimic in fata ma bazam doar pe noroc pentru ca echipamentul de bord era dereglat din cauza campului magnetic enorm, care tinea tot acest conglomerat impreuna, asemenea unui desert spatial.
Am iesit din norul de praf si am vazut-o...Terra...era neagra si stinsa, asemenea unei capatzani gigantice, arse si hade. Soarele care dadea odata lumina si caldura era acum o pitica alba, rece si densa, asemenea unei perle din coroana unei regine nordice. Am trecut de patura de sateliti care pluteau inerti in afara atmosferei si m-am apropiat. Pe masura ce o faceam simteam ca imi aduc aminte de cum era odata...imi aduc aminte ca era albastru, ca erau nori, ca era liniste, imi aduc aminte de senzatii de mult uitate, unice si irepetabile dar cele mai multe amintiri sunt legate de ea, de ea care era lumea mea pe lumea asta...acum amandoua sunt moarte... de ea cu parul brunet si lung, cu ochii mari, curiosi si negri, de ea cu pielea fina si primitoare...de ea...de Anna...acum totul e numai cenusa.
Am aterizat in ceea ce odata erau locuri pe care le stiam atat de bine si imi erau atat de dragi. Acum totul era un desert de cenusa rece si tacuta, un cimitir plin de cadavre carbonizate in forme ciudate, un tablou postmodernist al unei civilizatii ingenunchiate, peste care domnea o noapte eterna. Am mers prin cenusa fina pana in fata casei. In spatele pasilor mei fire mici de obiecte si trupuri carbonizate dansau frenetic in scurtul lor drum catre reintrarea in anonimat. O jumatate de usa ma invita sa o deschid pentru a nu stiu cata oara dar pentru prima data ezitam...dar totusi am facut-o. Am trecut acel prag dupa 15 ani, dupa 15 ani lungi presarati cu mustrari de constiinta, dar acum nu ma mai astepta nimeni in capul scarilor. Nu mai mirosea a oua ochiuri moi si a fata abia iesita din dush. Nu mai se auzea nici un chicotit fericit si nici o coborare grabnica pe scarile de lemn. Erau doar niste pereti negri si goi si peste tot amintiri arse. Am stat si am rascolit prin ele ore apoi zile, iar la atingerea fiecarui lucru simteam cate un fior viu pe sira spinarii.
Era a doua poate a treia zi decand eram inauntru si timpul trecuse pe nesimtite, cand doua leduri rosii din interiorul castii LSSului imi atrasesera atentia: Nivelul oxigenului se apropia de 0%. Initial m-am ridicat grabit incercand sa ajung la nava inainte sa ma sufoc...am coborat scarile in graba apoi m-am oprit...Unde ma grabeam? Spre ce?...m-am intors am urcat scarile si m-am asezat pe patul din dormitorul mare. 1000 de ganduri imi treceau prin cap in timp ce simteam cum respir din ce in ce mai greu si imi e din ce in ce mai cald. Am stat acolo cam 15 minute si deja respiram cu foarte mare dificultate. Perspectiva atat de apropiata a mortii m-a facut sa ma sperii sa ma ridic in graba si sa fug...am incercat sa cobor scarile dar la jumatatea lor am ametit si am cazut. Groaza ma cuprinsese, incercam sa ma tarasc dar tot ce reuseam sa fac era sa intind mana spre urmatoarea scara. Simteam cum plamanii imi sunt lipiti de piept iar ochii imi ies din orbite. Trebuia sa imi dau casca jos ca sa inspir ceva desi tot ce era de inspirat era doar gaz otravitor...trebuia...In timp ce casca se rastogolea din treapta in treapta si eu adormeam intr-un joc de lumini si umbre, i-am simtit din nou mirosul si i-am simtit atingerea pe obraz...inainte sa inchid ochii i-am zarit din nou chipul...era tot acolo unde il lasasem acum mai bine de 15 ani...din rama mare de lemn de stejar imi zambea chipul pe care il desenasem si in care pusesem toata dragostea mea...Anna?

Frumoasa dimineatza...jur!

Buna dimineatza dragelor si dragilor! E o dimineatza superba, cum nu a mai fost de mult...sau poate asa o vad eu de la oboseala! Stiu ca probabil ati observati si voi si ca acum injurati de toti sfintii ca va irosesc timpul dar nu pot sa nu remarc: Au inflorit pomii! E caldutz si vantul adie prietenos salutand soarele care s-a trezit lenes(nu vorbesc prostii, stimabilul a simtit de cuvinta sa isi arate razele abia pe la 9 juma'). O ceata de vrabii se sfadesc galagioase la geam...frumoasa mea vecina de vis a vis isi plimba cainele si formele la nici 10 metrii de scara mea. Imi fumez ultima tigara din pachet cu voi. Sunteti cea mai selecta companie de care ma puteam bucura in aceasta glorioasa dimineatza...dealtfel unica companie pe care as fi vrut sa o am acum! miroase imbietor a frezii, a zambile( de la floraria de jos) si a...dimineatza de primavara( da, are un miros aparte, un miros de aer caldut si de flori proaspete intinse pe o iarba cruda abia stropita de roua diminetii...mie asa imi miroase). E...ideal! Si daca tot neam fumat ultima tigara (a mea) impreuna hai sa ascultam si piesa care mi se pare MIE ca ilustreaza perfect dimineatza asta :



si piesa care CHIAR ilustreaza dimineatza asta



Va pupa fratele tare fratele vostru, e o zi pe care TREBUIE sa o petreci cu cel pe care il iubesti...aja ca tine-l langa tine, strange-l tare in brate si da-i cel mai sincer si fierbinte sarut din lume!!! Iubiti-va mult!!!