Cântecul de lebădă

Când te priveşti în oglinda diformă a societăţii, ajungi să te identifici cu acel chip shimonosit care se întoarce la tine, ca urmare a unei serii milenare de angoase, spaime, frici şi frustrări. Eşti atât de obtuz cât îţi dai voie să fii. Şi eşti delăsător.

Erai zâmbetul mamei tale atunci când ţi-a citit primele rânduri timide şi stângace înşirate pe o coală ruptă din caietul de mate. Erai mândria din ochii tatălui când te-ai întors acasă cu primul ochi vânăt, prima zgaibă sângerândă de pe genunchii zdreliţi ai copilăriei.

Dar, ireversibil şi rece, timpul curge într-un singur sens. Şi fiecare privire aruncată pe furiş în oglinda urâtă şi diformă rupe ceva din tine. Şi copilul ăla ştirb şi cu genunchii plini de răni, cu mâinile şi picioarele subţiri ca două crengi de alun, devine trepat adultul frustat, cu început de chelie şi de burtă care stă deasupra capului nu cu sabia lui Damocles, ci cu "povara prea-zilnicei pâini".

Erai bucuria tuturor prietenilor tăi, când o minge peticită era mai mult decât suficientă pentru a rupe terenul în două. Asta până când fericirea şi bucuria se transformau în lacrimi şi furie când vreun bezmetic o arunca în curtea bătrânei ce avea să o taie cu cuţitul. Şi vă înjuraţi şi vă dojeneaţi, doar pentru a vă reîntâlni a doua zi şi o lua de la capăt.

Dar astăzi o iei de la capăt, fie că-ţi place, fie că nu, într-o Samsară a rutinei şi a plafonării. Eşti adultul la costum care priveşte cu ură şi înjură printre dinţi copiii din faţa blocului, care încă n-au fost loviţi în moalele capului de normle impuse de dracu'-ştie-cine ale societăţii. Îţi tragi peste umăr pelerina resemnării şi a blazajului, ca o pavăză şubredă în faţa unui final nu prea fericit.

Erai copilul cu soarele-n păr şi marea în ochi care visa să fie astronaut, medic, inginer, pictor. Erai fiecare rând citit despre aventuri nemaivăzute, erai zâmbetul după fiecare poznă, erai lacrimile după fiecare refuz sau eşec. Erai bucuria din ochii tuturor care nu au uitat să fie copii.

Dar astăzi au uitat şi ai aruncat în debaraua sufletului toate visurile copilăriei. Ai ferecat cu lanţuri grele copilul din tine şi ţi-e frică să-l laşi să păşească în afara cotloanelor obscure dintr-un colţ al memorie. Ţi-e teamă că odată scăpat, îţi va aduce aminte ce ai vrut să fii. Ce trebuia să fii. La ce ai renunţat asaltat de păreri şi de idei care nu-şi aparţineau. Te temi că odată ieşit, chiar şi o clipă, în locul opacului funebru din ochii tăi îşi va croi drum scânteia şi lumina copilăriei. Şi te temi să fii iar copil. Te temi, pentru că lumea ta începe şi se termină cu patul şi cu biroul şi cu patul. Te temi pentru că ţi-ai construit în jurul tău un turn de fildeş de beton, de visuri sfărâmate, de ambiţii date uitării. Te temi că odată ieşit la suprafaţă, o să vrei din nou să trăieşti. Să spui "Gata!". Te temi că te temi şi nu ştii de ce. Cu toate că răspunsul a fost mereu acolo. Doar că nu vrei să-l vezi.

Opreşte-te!

Salut ba!

Salut ba!

Ma plictisesc inforator... atat de infiorator incat am intrat pe www.ne-am-prost.blogspot.com sa vad cum arata paianjenii virtuali. Si ce crezi...? Am intrat sa caut paienjenii virtuali si am gasit groupies! Adica?!? Adica n am mai scris de vreun an...si totusi minunatul blog genereaza vreo mie de oameni care isi pierd vremea pe aici in fiecare luna. Am vazut siteuri care merg mai prost...
Ce pot sa zic decat ca le multumesc fanilor si mai ales fanelor mele sincer din pipota. ( Fane daca iar ai mozilla in infinite loop la mine pe pagina da si tu un sms ca ma fac de maro!)
Acum in mod normal ar trebui sa va istorisesc ce s a intamplat de cand nu am mai scris, de ce nu am mai scris si alte d'astea dar nu am sa o fac ca nu suntem la Povestiri. Pot sa va zic ce am facut...am facut burta (da, mai mare decat aia pe care o aveam) si mi am facut detartraj de am zambet fermecator ca in reclamele la Corega. In rest fix pula. Daca e poate ne mai auzim...

PS: Daca tot o sa vad ca va invartiti aiurea pe aici poate rezurectez blogu'...poate...

Roscata de la capatul Caii Mantuirii

Salut! N-am mai scris de o viata dar sunt sigur ca ati remarcat si singurei asta. De ce nu am mai scris? Simplu, mi am facut abonament la wow si mi am luat Xbox. De ce scriu acum? La fel de simplu, nu mi am platit wowu' si am luat bataie la Dante's Inferno pana s-au terminat bateriile din controlare. Despre ce urmeaza sa scriu? Nu am nici cea mai vaga idee ca nu s-a intamplat nimic notabil ce merita sa fie povestit in ultima perioada. Deci pana la urma de ce scriu? Plictiseala probabil... Mai punem un pahar de visinata si vedem ce iese

Roscata de la capatul Caii Mantuirii

       
          La celalat capat al Caii Mantuirii scrie cu albastru pe un perete darapanat "Priveste Cerul". In gropi sapate de monstrii de metal, sub cutii de carton traiesc ametiti de prenadez si alcool ieftin, sacalii. Calea Mantuirii e lunga si intunecata, brazdata de sine schimonosite pe care odata trecea tramvaiul Bucurestiului boem. Plina de umbre ai caror ochi sclipesc injectat din ganguri. Plina de pisici si miros de urina incinsa.  Pentru un leu si o tigara orice sacal te poate indrepta spre capatul Caii Mantuirii, locul in care poti gasi linistea si eliberarea. Cu degetul uscat si noduros, cu antebratul crestat de cutit si acoperit de tatuaje batute cu urina si tus ieftin te indruma spre primul popas: Carciuma Satanei.

         Trag gluga pe cap, ies din groapa, trec de sinele strambe pana pe trotuarul celalalt si ma pierd usor in noapte. Mai merg putin pe sub felinarele care palpaiau si vad gangul. Fac dreapta si o vad exact asa cum o lasasem acum multi ani: Carciuma Satanei. Imping usa grea de metal si intru. Mirosul de mucegai si acordurile de muzica rock te cuprind aproape instantaneu si te trag usor in maruntaiele stabilimentului. In spate, scartaitul usii care se inchide astupa ropotul ploii reci. In fata podul de lemn si in stanga barul. "Bun venit in Jack" zice printre dinti barmanita grasa, "Ce-ti dau?". Ma duc la frigder, iau o bere, intind banii si ma asez la o masa din colt. Locul are ceva din tigancile lui Eliade. Te duce usor in trecut, in trecut cand stateam cu Mihut la aceeasi masa si ne intrebam daca nu cumva ne uitam prea insistent la curul Corinei sau daca avem bani sa ne platim bautura pe care o bausem. Daca nu esti atent te fura si risti sa iesi abia dimineata. Dar nu pentru asta venisem. Venisem sa gasesc al doilea popas, al doilea popas in drumul meu spre capatul Caii Mantuirii. Barmanita stia mereu tot, pe cinealtcineva puteam sa intreb? Cu 5 lei mototoliti in pumn ma duc spre bar, trec iarasi podul de lemn, pun banii pe tejghea si spun: "Caut linistea si eliberarea de la capatul Caii doar ca am uitat drumul...ajuta-ma te rog!" Dupa un moment de liniste isi scutura parul slinos si imi spune:   "Ürmareste sinele, vei stii cand ai ajuns dupa mirosul de gaz..."

       Ploaia se intetise si isi micsorase picaturile si trecea acum prin tot ca niste spini mici de gheata. Sinele erau acoperite de noroi si cu greu le puteam urmarii. Am mers poate 5 sau poate 50 de minute. E greu sa pastrezi socoteala timpului cand tot ce vezi e bezna si tot ce auzi sunt bataile propriei inimi si talpa metalica a bocancilor lipindu-se de noroiul proaspat. Deodata in nas mi a intrat mirosul viu de gaz si pe sub gluga uda am vazut luminile verzi ale popasului. Cum putusem oare sa le uit? Am traversat din nou sinele si am intrat curte. Aburul ce iesea dintr un canal si luminile verzi ale popasului faceau imaginea sa para desprinsa dintr un film de Burton. Imi era frig si terminasem tigarile: "Un pachet de tigari si unul de prezervative, te rog!". Mosul s-a topit printre rafturi si 5 minute mai tarziu a adus ce il rugasem. "Capatul Caii?...stii unde e?"... A ras putin si dupa mi-a aratat cu degetul prin geamul pe care curgea ploaia siroaie. Eram vis a vis...

     Am traversat in fuga pentru ultima oara si am trecut pe sub arcul cu heruvimi pana in curtea interioara imbracata in iedera. Am trecut de caini, am urcat in fuga cele 5 trepte pe care le stiam pe derost si am intrat cautand-o din priviri. Nimic. Nici domnul Manole, nici Ciocolata de la poarta si nicaieri linistea si eliberarea la care poftisem atat. Nu mai era nimic. Lipsea tot, lipsea veioza verde de la "receptie"si covorul rosu de pe scari, lipsea si ceasul de lemn de pe perete si pianul din colt cu tot cu colectia de reviste deocheata ale domnului Manole. Mai era un cuier si cateva scaune acoperite cu bucati de panza alba. Si in capatul scarilor nu se sprijinea lenesa nici o roscata. Si totusi locul era cel bun: capatul Caii Grivita, dupa ce treci de The Jack, vis a vis de OMV....

Două vorbe...

Mists of Pandaria - Warcraft in alb si negru

           If you view things only in terms of Black and White, then you cannot see the bear itself.
                                                                                  
                                                                                     -Ancient Pandara proverb

Astazi cei de la Blizzard au aratat tutror "the bear itself" si "the bear itself" arata mai bine ca niciodata. In cadrul festivalului Gamescom 2012 din Cologne, Germania ce  s-a incheiat in urma cu cateva ore Blizzard a lansat trialerul cinematic pentru "Mists of Pandaria", cel mai nou expansion al celebrului MMORPG "World of Warcraft" ce are ca data de lansare 25.09.2012.


Cum va fi jocul? Asta vom stii cu adevarat abia pe 25 septembie, pana atunci nu putem decat sa asteptam si ori de cate ori simtim ca nu mai avem rabdare, sa revedem poate cel mai bun trailer scos de Blizzard pana acum:



Pana pe 25 septembrie sa meditam putin...

To ask why we fight, is to ask why the leaves fall. It is in their nature. Perhaps, there is a better question. Why do WE fight? To protect home and family. To preserve balance and bring harmony. For my kind, the true question is: What is worth fighting for?"

PS: Eu nu sunt obisnuit sa postez articole serioase, cronici etc pe blogul asta ca daca vreti sa cititi articolul integral scris de mandea intrati pe www.nmz.ro

Dependenta de ghiozdan

E belita! Cum sunt altii dependenti de heroina, bautura sau de sex cu animale asa sunt eu dependent de ghiozdan. Dependent d'ala serios. Nu plec de acasa fara el, nu conteaza daca am ce sa pun in el sau nu trebuie sa il am la mine. Deobicei tin in el cablu de la telefon, bricheta cu floricele pentru situatii neprevazute si ochelarii de soare. In rest...gol. Imi iubeam ghiozdanul si am avut o relatie frumoasa cu el. Dar soc si groaza: ieri s-a rupt fermoarul! Am ramas al nimanui...am ramas ghiozdanless...

                                                                         :((((

Fac apel la inimile generoase ale cititorilor. Vreau si eu asta cado':

Jurnalul unui sinistrat

 M-am trezit si am constatat cu stupoare ca toata lumea este plecata. Asta nu ar fi nici o problema daca nu ar fi si toate seturile de chei plecate cu ei si usa inchisa pe dinafara. Primul lucru a fost sa ma uit in pachetul de tigari si in frigider. Am tigari pana maine dimineata si mancare inca vreo 2 zile (3 daca gatesc si gaina aia cu solzi pe spate care vietuieste in congelator de prin aprilie). Slava domnului ca am platit netul pentru urmatoarele 2 luni asa macar am sa pot sa tin un jurnal de sinistrat online. Mi am facut planul, daca nu apare nimeni am sa trec la uscat, rulat si fumat frunze de ficus si la facut ciorba din bocanci. Asta ar trebui sa mai imi asigure supravietuirea inca vreo 2 saptamani. Trebuie sa imi calculez bine timpul si sa imi planific riguros activitatile astfel incat sa nu inebunesc din cauza singuratatii. Pentru inceput am ma apuc sa sculptez un set de piese de sah din sapun asa ca sa mai treaca timpul si sa imi scriu testamentul si memoriile asta pentru cazul in care nu supravietuiesc. Ultimele 3 rosii nu am sa le mananc ci am sa le scot semintele, am sa le plantez in locul ficusului pe care am sa il fumez iar pulpa am sa o folosesc ca ingrasamnt natural. Asa am sa procedez si cu castravetele. Nu cred ca o sa fie asa rau la inceput primele 2 luni. Greul o sa inceapa in momentul in care o sa inceapa sa imi taie facilitatile pentru neplata. Am pus deja apa deoparte in cada din baia mare iar maine dimineata am sa pun la punct un sistem artizanal de irigatii si colectarea apei de ploaie. Nu am sa folosesc uleiul la gatit, am sa gatesc exclusiv cu grasime animala. Uleiul are o alta intrebuintare. Am taiat 2 capace de borcan in fasii subtiri de aluminiu si le am dat o gaura in centru prin care am treut o sfoara imbibata in ulei si dupa le am pus in 2 borcane cu restul de ulei si mi am facut 2 lampi. Asa am sa am mereu lumina, am sa fac economie la curent electric pe care am sa il folosesc aproape exclusiv pentru calculator in speranta ca sumele scadente se vor acumula mai greu si voi prelungi perioada in care ma voi bucura de electricitate. Tot cu ajutorul celor 2 lampi voi reusi sa rationalizez gazul din bricheta pe care o voi folosi numai la nevoie. O problema serioasa o sa o reprezinte igiena personala dar m am gandit si la asta. Daca merge bine cu culturile de rosii si castraveti am sa folosesc gaina cu solzi ca sa imi fac sapun. Nu stiu daca voi reusi asta cu Ariel automat si grasime de gaina dar am sunt dator sa incerc chiar daca nu am soda. Ca sa dau putin parfum sapunului voi folosi aftershaveul pentru ca oricum am sa renunt sa ma barbiresc. Cea mai mare problema o va reprezenta singuratarea. Am vazut cum a rezolvat asta Tom Hanks cu o minge de volei intr-un film asa ca am luat surubelnita si am dat 2 gauri pe post de ochi intr-o doza goala de bere si am scris pe ea George. Asta are dubla utilitate. Am sa am cu cine sa vorbesc si nici nu am sa imi uit al doilea preunume pe care nu il folosesc niciodata. Daca asta da gres am sa incerc sa domesticesc porumbei si asa pot rezolva eventual si problema mancarii. Acum am sa inchid calculatorul ca sa fac economie cum spuneam si mai sus. Sper sa supravietuiesc. Mai am multe aspecte de pus la punct. In cazul in care nu mai scriu nimic inseamna ca mi au taiat curentul mai repede decat am preconizat eu. Totusi privesc cu incredere spre viitor si stiu ca George e langa mine si ca ma va ajuta sa depasesc orice moment greu. Va salut cu speranta ca ne vom reveda!