Si-am iesit in ploaie. Ametit de vin si imbibat de mirosul lui viu m-am plimbat. M-am plimbat pe strazile inguste ca niste tunele, printre oameni stersi care veneau in valuri, sovaiau o clipa in fata ochilor mei si apoi se spargeau de alte valuri si se pierdeau unii printre altii intr-un joc nebun de forme si culori ca niste stafii. Simteam ca imi e cald si frig, foame si sete, rau si bine, toate in acelasi timp. Vroiam tot si nimic. Am bagat mainile in buzunarele deja ude si am continuat sa merg. In fata unui geam din centrul vechi mirosea a paine proaspata si am intrat. Brutareasa, o femeie inca tanara si zvelta, blonda, cu obrajii rotunzi cu gropite imi zambea larg si cald si ma imbia sa aleg dintre zecile de sortimente de panie. Am dat o moneda si am primit o chifla fierbinte care mi-a potolit foamea.
Si-am mai mers. Ploaia deveniste mai rece si noaptea mai neagra. La un colt de strada o batrana marunta si garbova cerea pomana. Mana ii tremura pe bastonul vechi din lemn cu foricele pictate odata de mult in culori vesele, acum sterse si parca facand parte dintr-o masa amorfa de culori palide. Am dat o moneda si am primit o binecuvantare care mi-a potolit sufletul.
Si-am mai mers. Ploaia devenise rece si drumul se umpluse de noroi. Simteam vinul cum imi danseaza in cap si imi impleticeste pasii. Dintr-o scara de bloc, o fata cu rotunjimi de fruct proasat cules mi-a facut semn sa ma apropii de ea. Nu fusta mult prea scurta, nici decolteul mult prea adanc, nici macar tocurile inalte si pline de noroi ci zambetul provocator care se izbea de privirea ei trista si resemnata ii tradau intentiile. Mi-a mangaiat obrazul si si-a muscat buza de jos aplecandu-se usor. Am dat o moneda si am primit un sarut care mi-a potolit dorul.
Si-am mai mers. Imi era frig, mi se facuse iarasi foame si dor si incepusem sa imi simt din nou ascutimile sufletului. Vroiam mai mult, cautam mai mult, cautam tot. Si-am mai mers. Pasii m-au dus pe scarile catedralei. Mi-am stins tigara, am privit spre cer fierbinte printre picaturile inghetate si am intrat. Pereti albi, liniste si o maicuta ce se ruga laga crucifixul mare din capat.
Am ingenucheat langa ea si am vrut sa ma rog. S-a ridicat, s-a uitat la mine si a zis pe un ton rece: "Iesi afara betivule!". Nasul acvilin ii tremura de nervi odata cu obrazul ridat care spunea povesti de viata. "Maica, am venit aici cu sufletul deschis, cu toata dragostea si cu toata fiinta mea, am venit cum nu am venit in fatza nimanui niciodata...". Nu a raspuns nimic, a stat neclintita cu degetul mainii stangi pironit spre usa. Nu a raspuns nimic, a nu a schitat nici un gest, a ramas asa, ca o statuie ce condamna etern fara justificari. M-am ridicat si am pornit spre usa. Si-am lasat ultima moneda in cutia milei si odata cu ea si speranta si n-am mai primit nimic.
