Să fie NarcoMan! (1)

Jurnalul lui NarcoMan
Episodul 1, Cumpărături în Billa

<12.10.1999>
Azi-dimineaţă vroiam să mă las. "Gata!", mi-am zis. M-am spart grav aseară. Atât de grav că atunci când m-am ridicat din pat mi se inversase gravitaţia. Am căzut pe tavan şi mi-am spart capu' de lustră. M-am uitat de sus, aşa, la cuiul de pe birou şi i-am zis: "Ştii că e numai vina ta, nu?". Cuiu' mi-a făcut cu ochiul şi mi-a zis: "Barooos! Dacă ar fi fost vina mea, eu de ce încă stau aici nefumat?!". Just. Nu era vina lui. Aseară, parcă am tras altceva...parcă. Atunci, m-am uitat de pe tavan la linguriţa de la capul patului. "Căcat!" Şi am căzut pe podea. Am mai încercat de câteva ori să sar să mă arunc pe tavan, dar totul revenise la normal. Poate mi s-a părut, am zis. Doar nu era să devin dependent după o singură bilă, nu? Aşa că mi-am luat un scaun, m-am urcat pe tavan şi am scris: FĂRĂ HERO! Să-mi amintesc că aş fi cel mai om prost dacă m-aş apuca de prostia aia. M-am îmbrăcat şi am ieşit prin cartier. Cum deschid uşa, Auraş mă aştepta în toc cu un zâmbet bolnav pe faţă: "Mai vrei, nu?" "Nu, bă, marş!", zic, "n-am nevoie, doar nu vrei să ajung ca Pasăre, Dumnezeu să-l ierte!" Auraş îşi menţine zâmbetul bolnav pe moacă, se întoarce şi îmi aruncă din mers: "Eh...ştii unde să mă găseşti!"
Ies din bloc şi în nici 10 secunde aud de la un muncitor care turna asfalt în faţă: "Faraoane! Da' Vasile când mai vine? Da' va ajunge la timp? Da' va munci cu noi nu?" Vă imaginaţi cum am auzit eu asta: "Dava, dava, dava, sparge-ţi vena, dava!" Trec de ei şi mă duc până la un magazin să-mi iau ţigări. La care, vânzătoarea: "Ai nevoie de o curea?".Eu: "Ce?!" Ea: "De o curea, că-ţi cad pantalonii!"
Şi plec, uşor tulburat. La semafor, la piaţă, o maşină opreşte brusc în faţa mea şi geamul se dă jos "Auzi, frate! Ştii cum ajung şi eu în venă?", "Poftim?", "Hai, lasă, că eşti drogat..." Şi pleacă...Deja, începeam să tremur. O iau prin piaţă, cu mâinile la urechi şi ajung până aproape de cimitir. Când mă simţeam cât de cât singur, îmi descopăr urechile şi răsuflu uşurat: "Gata, a trecut!"
S-o cred eu că a trecut. Doar o privire am aruncat pe lung şi văd o clădire imensă, roşie. Abia acum am descoperit ce construiau ăştia aici de 3 luni încoace. Era Billa!
Am cedat, am luat telefonul, dar până să-l sun pe Auraş, el ajunsese lângă mine. Avea o doză gata făcută, fiartă, diluată, inserată şi mi-a dat-o. Chiar înainte să-mi ating vena, s-a auzit o explozie uriaşă. Un apartament din blocul de vizavi de noi sărise în aer şi trei copii ţipau după ajutor de la etaj. Era un semn! Să mă injectez, fireşte. Am prins puteri ca Popeye, când ingera spanac la conservă, am zburat ca SuperMan şi m-am agăţat de fereastra în flăcări ca SpiderMan. I-am luat pe copii de mână, pe toţi trei şi m-am aruncat ca Batman de pe clădire. Apoi, am fugit ca Flash până acasă şi m-am lipit de tavan. Am şters FĂRĂ şi am scris SUPER...SUPER HERO.
Şi aşa a apărut...NarcoMan.