Odiseea spatiala. Dimineata clonei2. - preludiu pentru Marea Calatorie.

...jurnalul clonei...data stelara 080320101121. Spatiul, ultima frontiera, quadrantul capital nr 4 al NewBucharest. Nici in dimineata asta nu rasarise nici unul dintre cei 4 sori artificiali. Perioadele lor de mentenanta deveneau din ce in ce mai dese si din ce in ce mai lungi. Fara ei e...frig si intuneric. Singurele zgomote care se auzeau erau cel al pistonului de la fabrica nucleara de procesat adamantiu si ecoul inimii mele in capsula criogenica. Trebuia sa ma ridic, simteam ca ma sufoc. In interiorul containerului erau multe grade sub zero, atat de multe incat plantele Vo'osh atarnau inerte pe marginile recipientelor biosustenabile ca niste tentacule inghetate de Multipod Siriusian. Trebuia sa imi gasesc LSS-ul(Life-Sustaining Suit) repede daca nu vroiam sa le impartasesc soarta. Simteam ca din cauza frigului implanturile incep sa imi cedeze, imi era frica ca incurand nu imi voi mai putea folosii muschii, urmand deci sa mor inghetat in propriul container. Trebuia sa ma linistesc si sa incerc sa imi aduc aminte unde l-am lasat la sfarsitul ultimului ciclu, dar totul era atat de neclar...Frigul si neuroinhibatoarele pe care le luasem aseara ma faceau sa percep realitatea ca pe o transmisie holografica de la mii de ani lumina departare. CALMEAZA-TE!!!! RESPIRA!!! LASA FRIGUL SA ITI TREZEASCA SIMTURILE!!! ... ... ... ... ... Iata-l, era in cel mai indepartat colt al containerului, sub un maldar de recipiente goale de neuroinhibatoare si de fluxuri, de hartii goale cu schite incepute dar neterminate si de alte mizerii pe care am vrut sa le arunc ieri dar nu am mai apucat din cauza ei. Il iau si ma imbrac in graba, simt geamul vizetei cum imi taie adanc in obraz dar nu ma opresc si nu bag in seama durerea...trebuie doar sa ma imbrac...trebuie doar sa ma imbrac. Inchid casca si ii dau drumul. Simt cum acele pentru schimburi proteice imi strapung pielea si venele si incep sa ma hraneasca, simt cum tuburile dejectoare se pozitioneaza, simt cum rezistentele genereaza caldura, filtrele imi dau aer respirabil si scanerul biofotonic imi cauta pe trup posibile leziuni. Semnele vitale se normalizeaza. Acum e bine...tot ce simt este un fascicul plasmatic mic care imi gadila obrazul, era scannerul biofotonic care imi localizase taietura de pe obraz pe care mi-o facusem cand ma imbracam si acum o repara. Gata...si nici macar nu mi-a lasat o cicatrice.
Urata dimineatza, suntem deja in al 3 lea Cerc si niciunul dintre sorii artificiali nu a fost ridicat printre norii grei de smog...cel mai probabil iarasi sunt stricati...sateliti bun de nimic...Deschid hubloul containerului si ma uit afara. Ploua marunt, dar fiecare picatura sapa adanc in tot, in containere, in Doomuri, in trupuri si in suflete...caci, ca defiecare data cand nu e lumina, din smogul greu ploua acido-halucinogenic. Fantasmele unei picaturi mortale, odata simtit mirosul ei te face sa vrei sa o simti pe piele, sa o bei si sa te scufunzi in ea. Ironic caci e cel mai puternic acid natural cunoscut in toata federatia. O singura picatura e deajuns sa gaureasca scutul greu de adamatiu al unui enforcer... Polua cu o moarte imbietoare. Toata lumea incerca sa stea cat mai departe de spatii deschise si marea pasul la adapostul fragil al LSSurilor. Am inchis hubloul caci ca ma simteam tentat sa sar de la ultimul nivel prin ploaia marunta care incepea sa imi invadeze simturile. Mirosul, aroma ei imbietoare si funebra trece chiar si prin cele mai fine filtre de aer. Ma uit in spatele meu si incep sa imi aduc aminte cum s-a terminat ultimul ciclu si de ce arata containerul in halul ala. Incep sa imi aduc aminte de inca o seara decadenta prin "cenusa imperiului", de neuroinhibatoare, de concertul postnewage rock si de ea...O femeie perfecta, facuta pentru mine...la propriu. O cheama Anna, sau sa zic mai bine le cheama Anna pentru ca in fiecare seara este alta. O alta Anna. O copie humanoida, o clona ca si mine singura diferenta dintre noi 2 este ca ea nu are drepturi, ea este creeata accelerat la cerere si singul ei scop in viata este sa ma serveasca. Creation Enterprise imi livreaza cate una in fiecare seara, pentru ca pe cea din seara trecuta nu o mai am. Le...stric ca pe papusi...si imi trebuie una noua in fiecare seara. Cadavrul ultimei este in depozitul din spatele containerului...inca e cald, dar la ce bun oricum m-am plictisit de ea. Stateam si ma uitam la ea, frumoasa si inerta, cu pielea alba cu sanii mici si jucausi parea asa de linistita. Nanobiobotii deja roiau in jurul ei, asteptand sa ajunga la temperatura perfecta ca sa o poata consuma cu totul. Ma uitam la ea si ma intrebam cum se simte sangele captiv in buzele ei atat de rosii. Era o senzatie ciudata de liniste si totusi de revolta launtrica. Vroiam sa cunosc si eu starea aia de liniste dar stiam ca nu o pot obtine aici. Terra2 era o planeta care se consumase, care era distrusa, in care viata mai palpaia doar conectata la aparate.
Simteam nevoia sa plec undeva unde sa fiu linistit si sa nu mai am nevoie de Anna ca pretext. Si oare de ce nu o fac...? CHIAR ASA!??! DE CE?!?!? CE SI CINE MA OPRESTE?!?!?...nu am nimic care sa ma lege de cimitirul asta mare la umperea caruia am ajutat...