Haos

Vasile!!!, zbieră cel pe care toți îl strigau Șeful. Vasile, pe unde dumnezeii mă-tii umbli?... Urla ca un apucat, deși probabil știa mai bine decât toți că Vasile nu mai există fizic de ceva vreme. Hămesit, ridică greoi sticla de votcă, își turnă în cap doua picături, și apoi duse bestia transparentă la gura, și nu se opri până cand din pântecele spirtoase ale Leviatanului nu mai curgea nimic. Se trânti ca un bolovan pe asfaltul rece, înghiți în sec și-l mai strigă odată pe Vasile. Apoi adormi. Sau ceva ce semana cu somnul...

”Somnul rațiunii naște monștrii”

Există două tipuri de oameni: cei care citește și cei care citesc, deși personal n-am putut să fac niciodată diferența. Asta probabil pentru că eram prea ocupat să mă târansc prin mocirlă cu genunchii zdreliți și sângerând abundent un sânge care nu era al meu. Și atunci ideea că toate sunt Una sau Unul, după caz, unde se mai încadrează. Probabil în milițiile Roșii și Verzi, care dictează cam tot ce mișcă sau care va mai mișca vreodată. Deci Totul e egoist și subiectiv. Dar cel mai important, e nepăsător.

”Aud nenăscuții câini cum latră nenăscuții oameni.”

Punct și de la capăt. Să fie ăsta sfârșitul a tot ce cunoaștem? Să fie chiar Sfârșitul? Sfârșitul cel mare? Adică Doamna cea Grasă a intrat ân sfârșit pe scenă? Să fie asta ultima Arie?

”Unii caută răspunsuri să-și pună întrebări”


Oricum Începutul și Sfârșitul au în comun doar tăcere. Și tot ce a lăsat vreodată Sfârșitul în urmă, a fost tristețea unui Început.