luni, 11 aprilie 2011

De undeva, din neant, Ne-am Prost se întoarce

Bă, mai am prostul ăsta obicei, și mai intru pe aici. Observ că de ceva vreme cel mai cel post de pe minunatul blog este mizeria aia adolescentină pe care am scris-o din nu știu ce motiv. Mă rog, virgulă, nu că aș fi avut vreodată un motiv întemeiat. În orice caz, că oa iau rău de tot pe arătură, nu vreau ca ultima chestie ultima chestie rămasă în creierii celor puțini care ne mai citesc blogul să fie abjecția aia. Când, cum, și mai ales dacă o să mai prestez vreodată pe aici, vreau să fie în spiritul în care am pornit și căcatul ăsta în primul rând. Să mă distrez. Dar, nu știu din ce motiv, chestia asta și-a pierdut farmecul. Sau poate pur și simplu, partea aia din mine a dispărut. Anyways, văd că Sperminatorul a pus batista pe țambal. Poate e mai bine așa. Poate șterg chiar acum postul, și nimeni nu va ști niciodată ce am scris aici. Poate șterg tot, fără să mai las vreo urmă a existenței noastre pe aici. Poate că astea sunt ultimele rânduri pe care le mai scriu. Încep să cred că suntem din ce în ce mai priși în chestia asta numită viață, că pur și simplu nu mai suntem aceiași care acum aproape 3 ani s-au apucat să scrie. Pula mea, cu siguranță nu mai suntem aceiași. Suntem alți oameni, în alte trupuri, mai îmbătrânite și mai șubrede din cauza abuzurilor la care au fost supși, pe rând, ficatul, plămânii și creierul. Și pentru prima dată căcatul ăsta a început să se resimtă. Pentru prima dată nu-mi mai vine să scriu. Nu mai am ce. Până la alte gânduri, poate mai bune, vă urez clasicul Sănăt...... Neah, nu mai merge. Baftă!

Ne-am Prost

11 comentarii:

Sperminator 2.0 spunea...

daca stergi Ne-am Prostu' te sufoc in somn cu perna...imi place sa imi aduc aminte de lucruri...si sunt multe de adus aminte...

Anonim spunea...

asa e ca sunteti ranga amandoi si va radeti in barba?

kid2920 spunea...

Peter Pan is a grown up now?

Sperminator 2.0 spunea...

Postul cu Peter Pan era al meu...

kid2920 spunea...

nu ai inteles... voi, toti trei, sunteti Peter Pan... fiecare dintre voi a fost un Peter Pan.

care... a crescut! :)

kid2920 spunea...

all u need is faith and trust and pixie dust!

Sperminator 2.0 spunea...

gata stiu la ce film ma uit! Hook:P

exComentatorul Nr.1 spunea...

l-ai vazut, pana la urma? eu da! :D

ImiELeneSaMaLoghezDarSuntSperminatorul spunea...

inca nu dar l-am descarcat si astept o farama de timp liber ca sa ma pot bucura de el:P

Kid spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Kid spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
 


ne-am prost © 2010.