Poveste

Farurile chioare ale tramvaiului străbat cu greu ceaţa. Ma leagana incet, ca intr-un leagan de metal si plastic, dur pe dinafara, dar tandru ca o mama pe interior. Stiu bine unde merg, nu e prima data, desi de fiecare data promit ca e ultima. Nici cu mine nu mai pot sa fiu sincer. Acum inteleg de ce vanzatoarea se uita stramb la mine cand ii cer un pachet de tigari pe datorie, sau de ce seful se uita la mine ca la ultimul om. Om de moralitate indoielnica. Am eticheta asta pusa pe frunte si nu o sa mai scap de ea. Sunt cel pe care lumea il evita si in priviri si in ganduri. Exemplul perfect de "asa nu". Numai ca celor spre care ma indrept nu le pasa. Nu le pasa ca am plans cand am luat primul premiu II, ca prima fata pe care am sarutat`o o cheama Andreea, nu le pasa ca am fost respins la facultate doar pentru ca nepotul decanului isi dorea mult acelasi loc in aceiasi facultate. Poate de aia am luat`o razna: mergand cu tramvaiul privind lumea, si gandindu`ma de povestea din spatele fiecarei perechi de ochi, a fiecarei cicatrici, a fiecarei lacrimi stearsa pe tacut, si a fiecarei vorbe aruncata in graba. Omul- teodolit, care masoara si analizeaza si cam atat. Restul depinde de Marele Inginer. Poate ca asta imi e rostul, sa observ si sa trec neobservat.
In prima statie se urca un cuplu de tineri. Sunt frumosi impreuna. Oare el e fidel? Sau oare ea are dubii in dragostea pe care i`o poarta. Scenariul asta siropos m`a framantat pana la capatul de linie, unde la doi pasi mai incolo e strada stramba si peticita care ma duce la destinatie...

Iar cainele asta?, imi zic fugar in gand. De 13 ori am venit aici, si de fiecare data cainele asta negru si orb imi pazeste calea. Iau o piatra si o arunc inspre el, dar cainele nu se clinteste. trec mai departe...

Intru parca mai timid ca prima data, pe poarta mica din fier. Pe mica alee care duce la casa, ma intalnesc cu preotul care m`a botezat.

- Sarut-mana parinte!
- Fii binevenit fiule in casa Domnului!

Trec de usa mare de la intrare, unde batranul domn Costel ma saluta cu un zambet. Merg incet spre camera de care am fost de atatea ori pana acum. Intru incet, cu grija sa nu sparg linistea. Fata blonda ma astepta goala pe pat. Ca de fiecare data. Se uita la mine si ma intreaba:
- Ce sa fie?
- O muie, ii spun. Fata isi deschide gura si cu buzele formeaza un cerc. Bag`o adanc, imi spune. Cat mai adanc.

Eram la casa de toleranta a domnului Costel