De ce iubim Femeile?

De ce le iubim? Pentru ca sunt viata noastra, din ele iesim si la ele ne intoarcem si prin ele murim cate putin in fiecare zi. Pentru ca ele pot sa ne faca sa zambim timid in coltul gurii. Pentru ca doar ele stiu ca si noi plangem. Pentru ca ele ne ofera claritate atunci cand ne sufocam in detalii. Pentru ca doar ele ne pot face sa ne simtim in siguranta indiferent de pericolele pe care le infruntam si asta cu o simpla vorba, o blanda mangaiere sau o sarutare fierbinte.

"Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi"

Pentru ca doar prin ele putem simti viata, iubind sau urand, doar ele ne pot face sa simtim cu adevarat. Ele ne invata ce inseamna disperarea, umilinta si rugaciunea pentru ca in fata acelei "EA" te poti ruga mai fierbinte decat in fata icoanei, si desi o faci, fata ei, ramane asemenea sfintilor pironiti in icoana, neschimbata si neinduratoare. Doar ele ne pot ridica si cobori asa cum nu mai poate nimeni. Doar ele ne pot cladi si darma cu o vorba.

"Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc
-S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc"

Si mai iubim femeile pentru chipul lor. Pentru chipul lor de copil care te faci sa te vrei sa te regasesti si care iti reaminteste de tine pe atunci cand totul era simplu ca o sarutare furata. Pentru buzele lor carnoase care ne-au alinat atatea dureri si ne-au aprins atatea focuri in minte si in suflet. Pentru sprancenele conturate cu grija cu penseta. Pentru ochii lor mari prin care simti ca le privesti direct in suflet chiar daca de multe ori doar iti lasa impresia asta.

"Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!"

Iubim femeile pentru corpul lor. Le iubim pentru sanii lor rotunzi si dulci ca rodiile, pentru umerii lor de statuie, pentru taliile lor de subtirimi fragile, pentru fundurile lor cu rotunjimi carnoase si visatoare, pentru picioarele lor lungi cu linii impecabile si pentru mainile lor subtiri si elegante. Pentru parul lor negru ca visarea, rosu ca soarele in amurg sau galben ca soarele care iti rade in miezul zilei.

"Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor."

Dar cel mai mult iubim femeile pentru ca ne iubim. Pe noi. Egoist. Stiim ca decat prin ele vom putea sa fim fericiti cu adevarat. Si ele stiu asta...si pleaca...

"Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană
-Unde te duci? Când o să vii?"