Chip de lut

Un graunte de parfum razlet mi-a adus aminte de un chip de lut ce s-a topit in ceasca de cafea undeva pe un balcon de pe care dimineatza te trezeau cantece de porumbei. De un chip de lut ce odata il simteam viu si ma minteam ca traieste. De un chip de lut ce l-am luat in palme odata de mult si incalzindu-l cu suflarea mea si udandu-l cu lacrimile mele de fericire l-am facut sa para viu. Dar era doar un chip de lut, un chip de lut pe care altcineva, alta data si in alt loc l-a modelat si l-a facut sa traiasca. Un chip de lut care de cand a fost uitat de mesterul olar ce i-a dat viata undeva pe un raft in soare e crapat si intarit si are nevoie sa fie udat cu lacrimi ca sa nu crape de tot in uscaciunea in care va trai pana la sfarsitul timpului. Si poate si el crede ca are un suflet si ca simte dar el doar un chip de lut, rece si uscat ce nu isi poate pastra comorile inimii niciodata oricat si-ar dori. Inima chipului de lut e imbacsita si crapata, uscata si hada, goala si rece oricat soare cald ar incalzi-o. Mesterul olar a plecat de mult si face alte chipuri de lut in cautarea perfectiunii pe care stie ca mana lui dibace o poate atinge, in urma lui ramanand un desert uscat si diform care se roaga fierbinte inainte de fiecare rasarit pentru o ploaie de lacrimi care sa ii dea viata nestiind ca nici chiar lumea daca ar plange toata nu l-ar mai insufleti. Nu iti pot dori decat nori negri chip de lut, orice nori negri care sa te ude inainte de fiecare rasarit pentru ca...vai, atunci cand o sa se imprastie pe veci si prin ei o sa razbata dogoritor soarele o sa ramai doar cioburi, doar cioburi undeva pe un raft, uitate de un olar boem pe care nici o furtuna de lacrimi nu o sa le saveze ascutimea lor de ciob. Iti doresc ploaie chip de lut...mereu.